Naomi Chira

Sunt Naomi Chira, învățătoare în clasele primare. Misiunea mea este să creez un climat în care elevul să îşi poată asuma responsabilitatea, să fie provocat și să provoace la rândul lui fără a fi pus deoparte, să își prezinte ideile fără a-i fi teamă de critica profesorilor. Îmi doresc ca sala mea de clasă să fie un loc în care copilul să îşi găsească drumul şi să fie valorificat la cel mai mare potențial al său. Scopul meu este să stimulez dezvoltarea celor mai importante funcţii ale inteligenţei, cum ar fi: contemplarea frumosului, deprinderea de a gândi înainte de a acţiona, de a expune ideile (nu de a le impune), administrarea gândurilor şi încurajarea spiritului întreprinzător.

Consider că principalii factori în generarea educaţiei de calitate rămânem noi, oamenii din sistem. Cu alte cuvinte, schimbarea începe cu mine. Eu însămi caut să devin, în fiecare zi, cea mai bună variantă a mea de până acum. Voi invita toţi oamenii de lângă mine să facă acelaşi lucru: profesori, părinţi şi copii.